Citisem, cu ceva timp în urmă, pe blogul Alexei, asta. Am fost şi eu de acord că lumea acordă mult prea puţin timp cititului şi chiar mi-am dat cu părerea, tot la ea pe blog. Da, sigur, până la urmă cui îi pasă ce fac alţii în timpul lor liber? Tot ce-au făcut Alexa, Jurnalul Naţional, indirect şi cei de la BookBlog, au fost să tragă un semnal de alarmă, de care mă agăţ şi eu acum: prea puţină lume îşi mai aminteşte de ce le e plină biblioteca, în caz că au aşa ceva.

De o cârcă de vreme, ziare precum Adevărul, Jurnalul Naţional, Cotidianul, Săptămâna Financiară şi poate mai sunt, au început o campanie foarte faină: într-o zi a săptămânii, tot românul poa' să meargă la chioşc şi să ceară "ziaru' şi cartea". Da' ce ne facem, că mai avem cărţile alea prin bibliotecă, rămase de la străbunica, odihneasc-o bunul Dumnezeu. Păi facem bine, că i-al naibii de tentant să ne luăm şi noi o carte nouă şi frumoasă, aşa-i? Aşa-i :D M-a prins şi pe mine boala asta, i-a prins şi pe alţii, şi uite aşa se-ntâmplă o chestie faină: românul începe să citească.

Pentru că 99.9% dintre cei care mă citiţi sunteţi tot români, vă veţi grăbi să-mi râdeţi în faţă spunând: "da' ce mă, dacă le cumpără le şi citesc?". Zău că m-am gândit şi eu la asta. Adică...eu am vreo 3 volume de la Adevărul, cam 6-7 de la Cotidianul şi vreo 20 de la Jurnalul. Recunosc, aici şi acum, că am citit cam 4 din toate alea. Poate o să-ndrăznesc să sper la lectură de cursă lungă după BAC :D. Dar să revenim la dilema în cauză: citeşte românul ce cumpără?

La chioşcurile de ziare se produc minuni: bătrâni şi studenţi, adversari de moarte în autobuz, stau cuminţi unul lângă altul, aşteptând să-şi ia cartea ca pe o raţie de carne. Da, sigur, majoritatea le cumpără de dragul de a vedea puţină continuitate în bibliotecă. Dar pe unii chiar îi vezi desfăcând preţioasele volume în primul parc. Şi ştiţi ce? Prin aceiaşi zonă se aflau şi a doua zi, citind aceiaşi carte. Şi a treia zi la fel. În parcul Nichita Stănescu din Ploieşti, cel puţin, se-ntâmplă astfel de minuni. Dar nu numai acolo. Şi nu numai bătrânii cu pensia stufoasă şi elevii care n-au altceva mai bun de făcut cu banii (să fim serioşi, câţi n-aţi auzit măcar o dată în viaţă "mai bine-ţi luai o carte...") sunt protagonişti.

Azi dimineaţă, în maxi-taxi, m-am aşezat lângă un individ. Omul era neras, mirosea ca o armată, iar în jegul din unghiile lui cred că puteau locui furnici. Îi era ruşine pentru că era aşa. Nu se uita la nimeni, nu vorbea cu nimeni, nu deranja. Ştiţi la ce se uita? Ţinea în mână un volum imaculat din colecţia Adevărul: "Robinson Crusoe"-ul de acum o săptămână şi ceva. Mai avea circa 30-40 de pagini şi era gata. Cartea arăta ca nouă. Contrastul pe care-l făcea cu degetele murdare ale vecinului meu de scaun era izbitor. Dar omul avea grijă de carte, pentru că era a lui. Şi pentru că fiecare are sentimentul ăla nobil de a proteja ce-i nou. Iar ca el ştiu sigur că sunt mai mulţi. Ceea ce nu face decât să mă bucure.

Petrom spune că "România va creşte prin bun-simţ şi responsabilitate". Nu. Ridicând 3 parcuri şi o şcoală nu trezeşti un popor amorţit de naiba ştie când, ci prin cultură. Şi ce altă metodă mai bună de a începe, decât cu o carte bună?

Vă las aici câteva link-uri, în caz că unii din voi îşi vor înghiţi orgoliul şi poate vor găsi ceva ce le place printre selecţiile următoare:

Cărţile Jurnalul Naţional/Biblioteca pentru toţi Cărţile Adevărul Cărţile Cotidianul

Iată şi un articol ceva mai elaborat pe tema în cauză, cu tot cu alte linkuri foarte utile.

Recomandările mele, care nu ţin cont de editură sau de vreun ziar:

"Shogun" de James Clavell (pot fi găsite la Adevărul): un roman care explică o civilizaţie şi ce se-ntâmplă când un outsider devine membru de onoare.
"America" de Franz Kafka: o ţară şi o mentalitate zugrăvite cum nu se poate mai bine de...un om care nu a fost niciodată acolo!
"Mobilul" de Stephen King: regele thriller-ului nu are mobil. Şi nu îi e deloc ruşine. Află ce ar fi omenirea dacă telefoanele mobile ar face ATÂT de mult rău!
"Întoarcerea Naşului" de Mark Winegardner: nu, nu glumesc. O carte care m-a ţinut cu sufletul la gură. Continuă perfect povestea originală a lui Mario Puzo. Cam scumpă, totuşi :D

Spor la citit!