...şi de ce-mi plac MMO-urile în general. Dar ăsta e tăticu' lor. Şi ca să le pună capac, în curând mai apare şi mult-aşteptatul sequel.
Prin vara lui nu-ştiu-cât, cred că 2007, revista Level a făcut probabil cea mai comercială decizie de până atunci: au oferit, la un preţ cu mult mai mic decât în magazinele de specialitate, jocul "Guild Wars: Factions", atât ediţia Ritualist, cât şi cea Assassin.
Eu, jucător înrăit de online-uri, tocmai ce scăpasem de dependenţa WoW. Frumos scenariu, aşa-i? :D Citisem într-un articol al lui KiMO dintr-o revistă mai veche de fenomenul Factions. Dar uitasem. De ce? fiindcă m-am gândit, la momentul respectiv, că n-are rost să visez...Iar taxe lunare, iar stresul financiar...

Aşadar, în vara lui 2007 eram în Sinaia. Orăşel mic (că ăsta mi-a fost norocul :D), cu nu foarte multe chioşcuri de ziare. Le numeri pe deş'te. Mă plimbam prin centru, când văd *lumini, vă rog* carcasa jocului GW: Factions, ediţia Ritualist. Pe ea mai scria "Online gaming fără taxe lunare". Zic "bă, sunt nebun? Ce mama ei de treabă?!". Mă duc frumos la femeia mascul de la chioşc, şi-ntreb:

"Săr'na, revista Level cu jocul inclus, cât costă?"
"Ce revistă măi mamă?"
"Level. Aia cu cutia de plas..."
"Aaaaaa! Da, da, ştiu. Păi e *mă abţin să dau preţul exact, fiindcă nu-l mai ştiu. Dar era până-n 40RON"
"SERIOS!?!"

Îmi continui plimbarea, extrem de fericit, gândindu-mă că nici dracu' nu cumpără jocuri originale în Sinaia, şi că pot lua revista a doua zi. Mare, mare greşeală :D
A doua zi mă trezesc cu gândul şi cu banii la joc. Şi bagă sprint pân' la chioşc:

"Săr'na, mai ave..."
"Revista aia cu jocu'? Nu mamă, le-am dat pe toate..."

Şoc. Îmi picase faţa. Dă-i şi fugi peste drum, la alt chioşc. La fel. Altul. La fel. Şi tot aşa vreo 5 chioşcuri, până ajung la ultimul, din faţa parcului. Nimic expus pe suporturile de afară. Oftez trist, dar mă-ndrept spre chioşc, unde o grăsuţă jovială zâmbea prietenos. O-ntreb dacă avea revista, şi aşteptam lovitura de graţie, care să mă trimită acasă...

"Da, cum să nu! Poftim!"

Nu prea ştiu cum să explic reacţia mea din momentul respectiv, dar...cred că-n viaţa mea n-am fugit mai tare spre casă. Mă ţineam de revista aia ca de un tub de oxigen. Găsisem, în final, Guild Wars: Factions, Assassin Edition. Şi-mi convenea s-o am pe Nika (tipa albastră de pe copertă, asasină de profesie) pe cover, că tare-mi plăcea. Ştiam deja că o să-mi fac un asasin, şi ţelul meu în joc devenise să o găsesc pe tipa de pe copertă.
N-am desfăcut jocul până-n septembrie, când am revenit la Ploieşti, unde mă aştepta conserva mea de unitate, cred că la fel de plină de dorinţă ca şi mine. Citesc manualul, înţeleg treaba, şi instalez jocul.

De la ora 15:40 după-masa, până la 23:30 fix am fost exemplul copilului de care se tem americanii: legumă. Salivam la multitudinea de opţiuni aruncată-n joc de producătorul ArenaNet şi la oportunităţile de comunicare din jurul meu. Puteai interacţiona cu ORICE, mai puţin cerul şi pământul. Aventura începuse. Sub pseudonimul japo Takeshi Kazuya (nume de familie care avea să fie purtat de toate personajele mele din joc) pornesc în căutarea desăvârşirii cu asasinul meu.

* * * *
A trecut timpul, băiatul meu ajunsese la nivelul 15 (maxim 20. Alt lucru care m-a impresionat: jocul pune accent pe skill-uri -care sunt nenumărate-, nu pe levelling.). Mă descurcasem singur, în mare parte, dar... numele jocului nu era pus degeaba. Am intrat deci, într-o ghildă, cu care m-am distrat copios jucând. Prin intermediul unui prieten (d-ăla în carne şi oase, nu geek-over-msn) am aflat de Prophecies, jocul de dinaintea lui Factions, dar şi de un addon numit "Eye Of The North". Am luat free trial-ul de la EOTN şi...pentru a doua oară...am intrat în altă lume. Iar lucruri noi, iar bucuria jocului realimentată.

După cele 15 zile de trial, m-am hotărât să investesc în viitorul meu gamer-istic, şi am luat un EOTN full (mulţumesc Altex :D), cu vreo 150RON. M-a usturat puţin, dar ştiam -şi încă ştiu- că a meritat. Lumea asiatică din Factions -care a şi dat naştere pasiunii mele pentru cultura gălbejită- devenise lumea îngheţată şi înzăpezită a uriaşilor Norn (nişte finlandezi mutanţi, cu alte cuvinte), unde problemele o luau de la capăt... iar weekend-uri dedicate jocului, iar jucat după şi înainte de şcoală...

Unul dintre jucătorii din ghilda mea a avut grijă să mă mai fericească o dată: îmi spusese că EOTN era ultimul din cele PATRU jocuri apărute. Patru? Care patru? Păi cum mă, să nu ştii de Nightfall?! Şi aia a fost. Ochi sclipitori din nou :D...Cireaşa de pe tort? Se apropia ziua mea.

End of Part 1