Am lăsat firul narativ undeva în apropiere de ziua mea, aşa-i? Poate vă întrebaţi, deci, de ce n-am continuat mai devreme. Vă spun :D. Conform facturii de la Diverta Unirii, sâmbăta asta se face fix un an de când luasem cel de-al treilea joc, ultima campanie a seriei, Guild Wars: Nightfall.
Întors în Ploieşti, răzuiesc repede game card-ul, bag codul în joc, dau OK şi aştept magia :D într-adevăr, jocul meritase fiecare bănuţ.

Fac o paranteză, apropo de bănuţi. Am luat jocul cu 90RON, doar cu câteva minute înainte să apuce responsabila Diverta să-i pună noul preţ de 100 şi ceva de RONi. Noroc cu ochii vigilenţi ai maică-mii :D

Ce-aducea noua campanie? Două profesii noi: Paragon, lăncierul chelios în armură de dominatrix şi Dervish, Moartea cu Fustă. Fireşte, eroi noi care să te însoţească prin cel mai meseriaş peisaj tropicalo-africano-muntos pe care l-am întâlnit de la Chrome încoace. Însă, din punct de vedere al complexităţii gameplay-ului, n-are nici cea mai mică şansă la detronarea lui Factions.

* * * * *

Cu Factions aproape gata, Eye Of The North terminat, şi Nightfall la jumătate, ajungem în prezent. Mai exact, acum aproape o lună. Poate n-aţi observat, dar n-am spus prea multe despre primul joc al serisi, Prophecies. Tipic mie, aveam toate campaniile în afară de prima. Aşa că am frunzărit internetul, în căutarea celui mai mic preţ. Şi l-am găsit la eMag :D cu banii strânşi de ceva timp, pentru vremuri grele (sau pentru când n-aş mai fi avut hârtie igienică), m-am dus la showroom-ul din Ploieşti, şi mi-au spus că ei primesc produsul. Dai frumos comanda pe site, vine la ei, şi uite-aşa scap de alte cifre în plus pentru taxa de livrare :D

Ţin să felicit eMag-ul pentru promptitudine şi servicii. Sunteţi numărul meu 1 în jocuri de-acum!

L-am luat şi pe ultimul (ironic). Saga e completă. Aveam, ceea ce jucătorii de Guild Wars numesc "core": toate campaniile. Prophecies, dintre toate celelalte părţi, aduce poate cel mai mult cu World Of Warcraft, prin veşnicul peisaj tipic MMO, iarbă, munte şi apă. Poate că de-aia s-a gândit ArenaNet să mai bage câte ceva nou în celelalte campanii.

Ce-a adus nou Prophecies? Nimic, în afară de teritoriul Krytei, şi duşmănia dintre ghildele oamenilor şi charrs (v-am mai zis de ei la EOTN). Dar, completarea seriei (EOTN nu e necesar, doar Prophecies, Factions şi Nightfall) aduce un mare bonus: eroul M.O.X, un golem uriaş creat de poporul asuran, denumit cu subînţeles după combustibilul nuclear. De profesie dervish, e poate cel mai puternic (cu atribuţiile de bază) erou din joc. Şi clar arată cel mai bine :D

Cu saga completă, îmi mai rămâne de făcut un singur lucru: să aştept Guild Wars 2. Da, apare! Şi se anunţă a fi incredibil de fain. Mai jos aveţi trailer-ul oficial pentru GW2, cât şi o micuţă caricatură făcută de mine, iniţial pentru alt site, dar cum n-a mai fost să fie, why waste it? :D

Cheers!

Citisem, cu ceva timp în urmă, pe blogul Alexei, asta. Am fost şi eu de acord că lumea acordă mult prea puţin timp cititului şi chiar mi-am dat cu părerea, tot la ea pe blog. Da, sigur, până la urmă cui îi pasă ce fac alţii în timpul lor liber? Tot ce-au făcut Alexa, Jurnalul Naţional, indirect şi cei de la BookBlog, au fost să tragă un semnal de alarmă, de care mă agăţ şi eu acum: prea puţină lume îşi mai aminteşte de ce le e plină biblioteca, în caz că au aşa ceva.

De o cârcă de vreme, ziare precum Adevărul, Jurnalul Naţional, Cotidianul, Săptămâna Financiară şi poate mai sunt, au început o campanie foarte faină: într-o zi a săptămânii, tot românul poa' să meargă la chioşc şi să ceară "ziaru' şi cartea". Da' ce ne facem, că mai avem cărţile alea prin bibliotecă, rămase de la străbunica, odihneasc-o bunul Dumnezeu. Păi facem bine, că i-al naibii de tentant să ne luăm şi noi o carte nouă şi frumoasă, aşa-i? Aşa-i :D M-a prins şi pe mine boala asta, i-a prins şi pe alţii, şi uite aşa se-ntâmplă o chestie faină: românul începe să citească.

Pentru că 99.9% dintre cei care mă citiţi sunteţi tot români, vă veţi grăbi să-mi râdeţi în faţă spunând: "da' ce mă, dacă le cumpără le şi citesc?". Zău că m-am gândit şi eu la asta. Adică...eu am vreo 3 volume de la Adevărul, cam 6-7 de la Cotidianul şi vreo 20 de la Jurnalul. Recunosc, aici şi acum, că am citit cam 4 din toate alea. Poate o să-ndrăznesc să sper la lectură de cursă lungă după BAC :D. Dar să revenim la dilema în cauză: citeşte românul ce cumpără?

La chioşcurile de ziare se produc minuni: bătrâni şi studenţi, adversari de moarte în autobuz, stau cuminţi unul lângă altul, aşteptând să-şi ia cartea ca pe o raţie de carne. Da, sigur, majoritatea le cumpără de dragul de a vedea puţină continuitate în bibliotecă. Dar pe unii chiar îi vezi desfăcând preţioasele volume în primul parc. Şi ştiţi ce? Prin aceiaşi zonă se aflau şi a doua zi, citind aceiaşi carte. Şi a treia zi la fel. În parcul Nichita Stănescu din Ploieşti, cel puţin, se-ntâmplă astfel de minuni. Dar nu numai acolo. Şi nu numai bătrânii cu pensia stufoasă şi elevii care n-au altceva mai bun de făcut cu banii (să fim serioşi, câţi n-aţi auzit măcar o dată în viaţă "mai bine-ţi luai o carte...") sunt protagonişti.

Azi dimineaţă, în maxi-taxi, m-am aşezat lângă un individ. Omul era neras, mirosea ca o armată, iar în jegul din unghiile lui cred că puteau locui furnici. Îi era ruşine pentru că era aşa. Nu se uita la nimeni, nu vorbea cu nimeni, nu deranja. Ştiţi la ce se uita? Ţinea în mână un volum imaculat din colecţia Adevărul: "Robinson Crusoe"-ul de acum o săptămână şi ceva. Mai avea circa 30-40 de pagini şi era gata. Cartea arăta ca nouă. Contrastul pe care-l făcea cu degetele murdare ale vecinului meu de scaun era izbitor. Dar omul avea grijă de carte, pentru că era a lui. Şi pentru că fiecare are sentimentul ăla nobil de a proteja ce-i nou. Iar ca el ştiu sigur că sunt mai mulţi. Ceea ce nu face decât să mă bucure.

Petrom spune că "România va creşte prin bun-simţ şi responsabilitate". Nu. Ridicând 3 parcuri şi o şcoală nu trezeşti un popor amorţit de naiba ştie când, ci prin cultură. Şi ce altă metodă mai bună de a începe, decât cu o carte bună?

Vă las aici câteva link-uri, în caz că unii din voi îşi vor înghiţi orgoliul şi poate vor găsi ceva ce le place printre selecţiile următoare:

Cărţile Jurnalul Naţional/Biblioteca pentru toţi Cărţile Adevărul Cărţile Cotidianul

Iată şi un articol ceva mai elaborat pe tema în cauză, cu tot cu alte linkuri foarte utile.

Recomandările mele, care nu ţin cont de editură sau de vreun ziar:

"Shogun" de James Clavell (pot fi găsite la Adevărul): un roman care explică o civilizaţie şi ce se-ntâmplă când un outsider devine membru de onoare.
"America" de Franz Kafka: o ţară şi o mentalitate zugrăvite cum nu se poate mai bine de...un om care nu a fost niciodată acolo!
"Mobilul" de Stephen King: regele thriller-ului nu are mobil. Şi nu îi e deloc ruşine. Află ce ar fi omenirea dacă telefoanele mobile ar face ATÂT de mult rău!
"Întoarcerea Naşului" de Mark Winegardner: nu, nu glumesc. O carte care m-a ţinut cu sufletul la gură. Continuă perfect povestea originală a lui Mario Puzo. Cam scumpă, totuşi :D

Spor la citit!

...şi de ce-mi plac MMO-urile în general. Dar ăsta e tăticu' lor. Şi ca să le pună capac, în curând mai apare şi mult-aşteptatul sequel.
Prin vara lui nu-ştiu-cât, cred că 2007, revista Level a făcut probabil cea mai comercială decizie de până atunci: au oferit, la un preţ cu mult mai mic decât în magazinele de specialitate, jocul "Guild Wars: Factions", atât ediţia Ritualist, cât şi cea Assassin.
Eu, jucător înrăit de online-uri, tocmai ce scăpasem de dependenţa WoW. Frumos scenariu, aşa-i? :D Citisem într-un articol al lui KiMO dintr-o revistă mai veche de fenomenul Factions. Dar uitasem. De ce? fiindcă m-am gândit, la momentul respectiv, că n-are rost să visez...Iar taxe lunare, iar stresul financiar...

Aşadar, în vara lui 2007 eram în Sinaia. Orăşel mic (că ăsta mi-a fost norocul :D), cu nu foarte multe chioşcuri de ziare. Le numeri pe deş'te. Mă plimbam prin centru, când văd *lumini, vă rog* carcasa jocului GW: Factions, ediţia Ritualist. Pe ea mai scria "Online gaming fără taxe lunare". Zic "bă, sunt nebun? Ce mama ei de treabă?!". Mă duc frumos la femeia mascul de la chioşc, şi-ntreb:

"Săr'na, revista Level cu jocul inclus, cât costă?"
"Ce revistă măi mamă?"
"Level. Aia cu cutia de plas..."
"Aaaaaa! Da, da, ştiu. Păi e *mă abţin să dau preţul exact, fiindcă nu-l mai ştiu. Dar era până-n 40RON"
"SERIOS!?!"

Îmi continui plimbarea, extrem de fericit, gândindu-mă că nici dracu' nu cumpără jocuri originale în Sinaia, şi că pot lua revista a doua zi. Mare, mare greşeală :D
A doua zi mă trezesc cu gândul şi cu banii la joc. Şi bagă sprint pân' la chioşc:

"Săr'na, mai ave..."
"Revista aia cu jocu'? Nu mamă, le-am dat pe toate..."

Şoc. Îmi picase faţa. Dă-i şi fugi peste drum, la alt chioşc. La fel. Altul. La fel. Şi tot aşa vreo 5 chioşcuri, până ajung la ultimul, din faţa parcului. Nimic expus pe suporturile de afară. Oftez trist, dar mă-ndrept spre chioşc, unde o grăsuţă jovială zâmbea prietenos. O-ntreb dacă avea revista, şi aşteptam lovitura de graţie, care să mă trimită acasă...

"Da, cum să nu! Poftim!"

Nu prea ştiu cum să explic reacţia mea din momentul respectiv, dar...cred că-n viaţa mea n-am fugit mai tare spre casă. Mă ţineam de revista aia ca de un tub de oxigen. Găsisem, în final, Guild Wars: Factions, Assassin Edition. Şi-mi convenea s-o am pe Nika (tipa albastră de pe copertă, asasină de profesie) pe cover, că tare-mi plăcea. Ştiam deja că o să-mi fac un asasin, şi ţelul meu în joc devenise să o găsesc pe tipa de pe copertă.
N-am desfăcut jocul până-n septembrie, când am revenit la Ploieşti, unde mă aştepta conserva mea de unitate, cred că la fel de plină de dorinţă ca şi mine. Citesc manualul, înţeleg treaba, şi instalez jocul.

De la ora 15:40 după-masa, până la 23:30 fix am fost exemplul copilului de care se tem americanii: legumă. Salivam la multitudinea de opţiuni aruncată-n joc de producătorul ArenaNet şi la oportunităţile de comunicare din jurul meu. Puteai interacţiona cu ORICE, mai puţin cerul şi pământul. Aventura începuse. Sub pseudonimul japo Takeshi Kazuya (nume de familie care avea să fie purtat de toate personajele mele din joc) pornesc în căutarea desăvârşirii cu asasinul meu.

* * * *
A trecut timpul, băiatul meu ajunsese la nivelul 15 (maxim 20. Alt lucru care m-a impresionat: jocul pune accent pe skill-uri -care sunt nenumărate-, nu pe levelling.). Mă descurcasem singur, în mare parte, dar... numele jocului nu era pus degeaba. Am intrat deci, într-o ghildă, cu care m-am distrat copios jucând. Prin intermediul unui prieten (d-ăla în carne şi oase, nu geek-over-msn) am aflat de Prophecies, jocul de dinaintea lui Factions, dar şi de un addon numit "Eye Of The North". Am luat free trial-ul de la EOTN şi...pentru a doua oară...am intrat în altă lume. Iar lucruri noi, iar bucuria jocului realimentată.

După cele 15 zile de trial, m-am hotărât să investesc în viitorul meu gamer-istic, şi am luat un EOTN full (mulţumesc Altex :D), cu vreo 150RON. M-a usturat puţin, dar ştiam -şi încă ştiu- că a meritat. Lumea asiatică din Factions -care a şi dat naştere pasiunii mele pentru cultura gălbejită- devenise lumea îngheţată şi înzăpezită a uriaşilor Norn (nişte finlandezi mutanţi, cu alte cuvinte), unde problemele o luau de la capăt... iar weekend-uri dedicate jocului, iar jucat după şi înainte de şcoală...

Unul dintre jucătorii din ghilda mea a avut grijă să mă mai fericească o dată: îmi spusese că EOTN era ultimul din cele PATRU jocuri apărute. Patru? Care patru? Păi cum mă, să nu ştii de Nightfall?! Şi aia a fost. Ochi sclipitori din nou :D...Cireaşa de pe tort? Se apropia ziua mea.

End of Part 1

Mi s-a întâmplat adesea să mă gândesc ce jocuri de referinţă în istoria gaming-ului s-ar potrivi pentru fiecare etapă a vieţii. Nu, n-a fost musai, dar timpul liber trebuie şi el ocupat cu ceva. Alcătuirea acestei liste s-a dovedit a fi, până la urmă, foarte distractivă. Plus că mi-am amintit şi eu de câteva dintre pietrele de temelie ale gaming-ului de azi. Să le vedem, deci: